1 Cronici 13
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Chivotul adus de David în casa lui Obed-Edom
13 David a ţinut sfat cu căpeteniile peste mii şi peste sute, cu toţi mai-marii. 2 Şi David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă găsiţi cu cale şi dacă lucrul acesta vine de la Domnul, Dumnezeul nostru, să trimitem în toate părţile la fraţii noştri care au rămas(A) în toate ţinuturile lui Israel şi la preoţi şi leviţi în cetăţile şi împrejurimile lor, ca să se strângă la noi 3 şi să aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, căci(B) nu ne-am mai îngrijit de el de pe vremea lui Saul.” 4 Toată adunarea a hotărât să facă aşa, căci lucrul acesta a părut bun întregului popor. 5 David a strâns(C) pe tot Israelul, de la Şilhor(D), în Egipt, până la intrarea Hamatului, ca să aducă din(E) Chiriat-Iearim chivotul lui Dumnezeu. 6 Şi David, împreună cu tot Israelul, s-a suit la Baala(F), la Chiriat-Iearim, care este al lui Iuda, ca să ridice de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului care şade(G) între heruvimi. 7 Au pus într-un car(H) nou chivotul lui Dumnezeu, pe care l-au luat din casa(I) lui Abinadab. Uza şi Ahio cârmuiau carul. 8 David(J) şi tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cântând şi zicând din harpe, din lăute, din tobe, din chimvale şi din trâmbiţe. 9 Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mâna să apuce chivotul, pentru că boii era să-l răstoarne. 10 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza şi Domnul l-a lovit pentru că(K) întinsese mâna pe chivot. Uza a murit(L) acolo înaintea lui Dumnezeu. 11 David s-a mâniat că Domnul făcuse o spărtură lovind pe Uza cu o asemenea pedeapsă. De aceea, locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereţ-Uza[a]. 12 David s-a temut de Dumnezeu în ziua aceea şi a zis: „Cum să aduc chivotul lui Dumnezeu la mine?” 13 David n-a tras chivotul la el, în cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat. 14 Chivotul(M) lui Dumnezeu a rămas trei luni la familia lui Obed-Edom, în casa lui. Şi Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom(N) şi tot ce era al lui.
Footnotes
- 1 Cronici 13:11 Sau: Spărtura lui Uza.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.